Romani 12:1-3
Romani 12:1-3 BINT09
Prin îndurarea lui Dumnezeu, vă îndemn deci, fraţilor, oferiţi-vă trupurile ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, ca pe o închinare duhovnicească a voastră. Şi nu vă potriviţi acestei lumi, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voinţa lui Dumnezeu: ceea ce este bun, plăcut şi desăvârşit. Căci prin harul ce mi-a fost dat, îi spun fiecăruia dintre voi să nu se socotească pe sine mai presus decât trebuie, ci să se măsoare cu înţelepciune, după măsura credinţei pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.











