YouVersion Logo
Search Icon

Faptele Apostolilor 9

9
Convertirea lui Saul pe drumul spre Damasc
1În vremea aceasta, Saul răspândea ameninţare şi moarte împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot 2şi i-a cerut scrisori pentru sinagogile din Damasc, aşa încât pe oricine va găsi că aparţine Căii, fie bărbaţi fie femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 3În timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, deodată a strălucit în jurul lui o lumină din cer; 4a căzut la pământ şi a auzit o voce care i-a zis: „Saule, Saule, de ce Mă persecuţi?” 5El i-a răspuns „Cine eşti tu, Doamne?” iar Domnul i-a spus: „Eu sunt Iisus pe care îl persecuţi. 6Acum ridică-te şi intră în cetate şi ţi se va spune acolo ce trebuie să faci!” 7Bărbaţii care călătoreau împreună cu el au rămas muţi de uimire, pentru că auzeau vocea, dar nu vedeau pe nimeni. 8Saul s-a ridicat de la pământ şi şi-a deschis ochii, dar nu putea să vadă nimic. Atunci, ducându-l de mână, au mers cu el până în Damasc. 9Timp de trei zile n-a văzut, n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10În Damasc era un credincios pe nume Anania şi Domnul i-a vorbit într-o viziune: „Anania!”, iar el i-a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” 11Domnul i-a spus: „Ridică-te şi mergi pe strada numită Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe Saul din Tars. Iată, el se roagă 12şi, într-o viziune, a văzut pe cineva numit Anania care a intrat şi şi-a pus mâinile peste el ca să vadă din nou.” 13Anania a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulţi despre omul acesta, cât rău le-a făcut sfinţilor din Ierusalim. 14Şi aici are putere de la marii preoţi să îi lege pe toţi cei care cheamă Numele Tău.” 15Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este cel#Lit.: „un vas”. pe care l-am ales să vestească Numele Meu în faţa neamurilor, împăraţilor şi fiilor lui Israel. 16Eu am să-i arăt tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” 17Anania a plecat şi a intrat în casă, şi-a pus mâinile peste Saul şi i-a zis: „Frate Saul, Domnul m-a trimis, Iisus cel care ţi s-a arătat pe drum, ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duhul Sfânt.” 18Imediat de pe ochii lui au căzut un fel de solzi şi a văzut din nou. Apoi s-a ridicat şi a fost botezat. 19Pe urmă a mâncat ceva şi a prins putere.
Saul a mai rămas câteva zile în Damasc cu ucenicii. 20Imediat a început să-l vestească pe Iisus în sinagogi şi să arate că El este Fiul lui Dumnezeu. 21Toţi cei ce-l auzeau erau uimiţi şi ziceau: „Nu este el cel care îi ucidea în Ierusalim pe cei ce chemau Numele acesta? Şi nu a venit el aici ca să îi ducă legaţi la marii preoţi?” 22Dar Saul devenea tot mai puternic în duh şi îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedindu-le că Iisus este Mesia.
23Atunci, după ce au trecut câteva zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. 24Saul însă a aflat despre planul lor. Porţile cetăţii erau păzite zi şi noapte ca să-l omoare, dar 25credincioşii l-au luat noaptea şi l-au dat jos peste zid, într-un coş.
Mărturia lui Saul în Ierusalim
26Când a ajuns în Ierusalim, Saul a încercat să se apropie de ucenicii Domnului, dar toţi se temeau şi nu-l credeau că a devenit şi el ucenic. 27Atunci Barnaba l-a luat şi l-a adus înaintea apostolilor şi le-a istorisit cum l-a văzut pe Domnul pe când călătorea şi cum i-a vorbit Domnul şi cum a predicat cu îndrăzneală în Damasc în Numele lui Iisus. 28Şi a început să meargă împreună cu ei în Ierusalim şi în afara Ierusalimului, predicând cu îndrăzneală în Numele Domnului. 29Vorbea şi îi înfrunta pe iudeii elenişti, iar ei încercau să-l omoare. 30Când au aflat fraţii lucrul acesta, l-au adus în Cezareea şi l-au trimis la Tars.
31Biserica trăia în pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea şi vieţuia în teamă de Domnul şi, cu mângâierea Duhului Sfânt, creştea.
Minunile lui Petru: vindecarea lui Enea şi învierea Tabitei
32Petru, pe când îi vizita pe toţi sfinţii, s-a dus şi la cei ce locuiau în cetatea Lida. 33Acolo a găsit un om numit Enea care era paralizat la pat de opt ani. 34Petru i-a zis: „Enea, Iisus Hristos te vindecă, ridică-te şi strânge-ţi patul!” iar el s-a ridicat îndată. 35Toţi cei din Lida şi din Saron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.
36În Iope locuia o ucenică pe nume Tabita, care înseamnă Gazelă#În gr.: Dorcas.. Femeia aceasta făcea multe fapte bune şi era foarte milostivă. 37Tocmai în vremea aceea s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci oamenii au spălat-o şi au pus-o în camera de sus. 38Lida este aproape de Iope, iar când ucenicii au auzit că Petru era acolo, au trimis doi bărbaţi să-l roage: „Vino repede la noi!” 39Petru s-a ridicat şi a plecat cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus şi toate văduvele l-au înconjurat plângând şi arătându-i cămăşile şi hainele pe care le ţesea Tabita împreună cu ele, când trăia. 40El i-a scos pe toţi afară şi a îngenuncheat. S-a rugat, s-a întors spre trupul ei şi i-a zis: „Tabita, ridică-te!” iar ea şi-a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, s-a ridicat în capul oaselor. 41El i-a dat mâna, a ridicat-o în picioare şi i-a chemat pe toţi sfinţii şi pe văduve şi le-a dat-o înapoi vie. 42Vestea s-a răspândit pretutindeni în Iope şi mulţi au crezut în Domnul. 43Petru a mai rămas o bună bucată de vreme în Iope şi a locuit la un tăbăcar numit Simon.

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy