Isaia 9
9
1Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare,
peste cei care locuiau în ținutul umbrei morții a strălucit o lumină#9,1 În contrast cu binomul „onoare-cinste” (Is 8,23), urmează aici contrastul dintre întuneric și lumină. Întunericul este simbolul nefericirii (13,9-10) și, în special, al oprimării (cf. Is 9,3; și comparația explicită din Is 8,22-23; 59,9), al captivității (Is 42,7; 49,9; Ps 107,10.14) și al morții (Iob 10,21-22; 15,22-24; 38,17 etc.). Lumina este simbolul mântuirii (Is 58,8-10; 60,1.20; Mih 7,8; Ps 27,1); dar contrastul cu întunericul evocă mai precis aici răsăritul soarelui, cu care mentalitatea timpului și, în special, ritualurile dinastice compară venirea unui rege. Se poate, deci, ca venirea regală descrisă în Is 9,5-6 să fie deja evocată aici (cf. și apariția gloriei lui Dumnezeu, comparată cu răsăritul soarelui în Is 60,1-2)..
2Ai înmulțit poporul lui,
le-ai mărit bucuria:
se bucură înaintea ta
cum se veselesc la seceriș
și se înveselesc ca la împărțirea prăzii.
3Căci tu ai sfărâmat jugul care-l apăsa,
toiagul de pe umerii săi
și nuiaua celui care-l oprima
ca în ziua de la Madián#9,3 Amintirea zilei din Madiàn arată că victoria vestită de oracol va fi datorată intervenției divine, și nu importanței forțelor umane puse în mișcare (cf. Jud 7–8, în special 7,2; Is 10,24-27; Ps 83,10). De altfel, este o amint0ire care se referă la adunarea provinciilor de nord: Manàse, Așèr, Zabulòn și Neftàli (cf. Jud 6,35), în afară de Efraím (cf. Jud 8,1), deci aproximativ populațiile citate în Is 8,23 și care au cunoscut oprimarea asiriană începând din anii 734-733 î.C. Și victoria lui Ghedeon a dat naștere unei încercări de instaurare a regalității (cf. Jud 8,22–9,6), care se pare că a lăsat urme în ritualul regal de la Ierusalím (cf. Ps 110,7; Jud 7,5-6). În sfârșit, oprimarea madianită ar fi durat șapte ani, după Jud 6,1. Se poate remarca faptul că 2Rg 18,10 vorbește despre venirea lui Ezechía la tron în 727 sau 726 î.C., adică la șapte ani după începutul oprimării asiriene în provinciile de nord..
4Căci orice încălțăminte zgomotoasă
și orice manta învăluită
în sânge vor fi arse,
hrană pentru foc#9,4 Este vestită dezarmarea generală, care nu este impusă de niciun cuceritor uman, ci este voită de Domnul..
5Pentru că un copil ni s-a născut,
un fiu ni s-a dat nouă.
Stăpânirea va fi pe umerii lui
și va fi numit sfetnic minunat,
Dumnezeu puternic,
părinte veșnic,
principe al păcii#9,5 Versetul constituie punctul central al întregii pericope. Copilul, darul lui Dumnezeu, este de viță regală și poartă patru nume onorifice și simbolice. Ca „sfetnic minunat”, el săvârșește minuni asemănătoare cu cele ale exodului (Ps 77,12); titlul de „Dumnezeu puternic”, rezervat deja lui Yhwh (cf. Is 10,21; Dt 10,17; Ier 32,18), îl prezintă pe noul născut ca fiind învestit cu putere divină. El este „părinte” în sensul de administrator al casei regale (cf. Gen 45,8), funcție pe care o deține pentru veșnicie în calitate de locțiitor al regelui, însărcinat să asigure regatului bunăstare și pace. În aceste titluri sunt sintetizate și atribuite urmașului glorios al lui Davíd toate virtuțile cele mai strălucite din punct de vedere administrativ, militar și regal ale marilor spirite ale lui Israèl. Părinții Bisericii și liturgia creștină îi aplică aceste titluri lui Cristos.,
6ca întinderea stăpânirii lui și a păcii
să nu aibă sfârșit pe tronul lui Davíd
și, în regatul lui,
să-l întărească și să-l facă stabil
prin judecată și prin dreptate
de acum și pentru totdeauna#9,6 Portretul copilului minunat nu se aplică niciunui descendent istoric de pe linia Davídică, dar se potrivește unui monarh ideal, care depășește normala succesiune dinastică, așa cum insinuează absența numelor părinților și impunerea titlurilor extraordinare. Venirea acestui monarh înseamnă sfârșitul istoriei lui Iùda, dominată de infidelități și de pedepse, și începutul erei salvifice escatologice, în care Mesia își exercită stăpânirea de pace, dreptate și libertate ca reprezentant pământesc al lui Dumnezeu. Pentru prima dată în istoria revelației, Isaía exprimă în mod clar că un viitor fiu al lui Davíd ideal va realiza în mod perfect planul lui Dumnezeu pe pământ..
Zelul Domnului Sabaót va face aceasta.
Încercările Regatului din Nord#9,7 Poemul care urmează este de o frumusețe poetică rară și relatează răzbunarea Domnului împotriva Regatului de Nord și a capitalei sale, Samaría. Neînțelegând semnificația pedepsei aplicate în 738 prin campania lui Tíglat-Píleser al III-lea, Israèl, în orgoliul lui, se pregătea să atace Regatul lui Iùda. Oracolul a fost rostit atunci când erau gata să izbucnească ostilitățile dintre Iùda și Regatul de Nord.
7Domnul a trimis un cuvânt împotriva lui Iacób și a căzut în Israél#9,7 Eficacitatea suverană a cuvântului divin (Num 22,6; 1Sam 3,11-12) este marcată aici prin faptul că el este trimis (cf. Is 55,11; Ps 107,20; 147,15.18) și cade (cf. Is 55,10) asemenea unei arme (cf. Os 6,5) sau unui trăsnet (imagine din Ier 23,29)..
8Tot poporul – Efraím și locuitorii Samaríei – a cunoscut și ziceau în mândria și trufia inimii:
9„Au căzut cărămizi,
dar vom construi cu pietre cioplite;
sicomori au fost tăiați,
dar îi vom înlocui cu cedri”.
10Domnul îi va ridica pe adversarii
lui Rezín împotriva lui
și pe dușmanii lui îi va întărâta.
11Arám, din față, și filisténii, din spate#9,11 Aram este regatul aramaic al Damàscului, distrus în 732 î.C. Cu această ocazie, filistenii și-au intensificat activitatea ostilă împotriva Israèlului, spre sfârșitul sec. VIII.,
îl vor devora pe Israél cu toată gura.
Cu toate acestea, mânia lui
nu se va potoli
și mâna lui rămâne încă întinsă.
12Poporul nu se întoarce
la cel care-l lovește
și nu-l caută pe Domnul Sabaót.
13Domnul va nimici din Israél capul
și coada#9,13 Imagini care se referă la „cei mari” și la „cei mici”. Se regăsesc în Is 19,15 (cu referință la principe și la poporul de rând al Egiptului) și în Dt 28,13.14 (cu referință la opulență și la sărăcie).,
ramura de palmier și trestia,
într-o singură zi;
14bătrânul și omul de vază#9,14 Lit.: „cel care-și ridică fața”. sunt capul,
iar profetul
care învață minciuni este coada.
15Cei care călăuzesc poporul acesta
l-au dus în eroare
și cei care sunt călăuziți au rătăcit.
16De aceea, Domnul
nu se bucură de tinerii săi
și nu are milă de orfanii
și de văduvele sale#9,16 Perversitatea este atât de mare, încât nici chiar tinerii (cf. Is 13,18; 31,8; Am 4,10), văduvele și orfanii, al căror protector este Domnul (cf. Is 1,17; 10,2), nu vor fi cruțați.,
căci toți sunt fățarnici și răufăcători,
orice gură vorbește nebunii;
cu toate acestea,
mânia lui nu s-a potolit
și brațul său este încă întins.
17Căci răutatea arde ca focul
care consumă mărăcini și spini,
aprinde tufișurile pădurii
și se înalță ca un rotocol de fum.
18Căci, de mânia Domnului Sabaót,
pământul se pârjolește,
poporul devine hrană pentru foc
și nimeni nu-l cruță pe fratele său.
19Sfâșie în dreapta și tot mai este foame,
devorează la stânga și nu se satură:
fiecare consumă carnea mâinii sale,
20Manáse pe Efraím, Efraím pe Manáse#9,20 Instabilitatea puterii centrale în Samaría, începând din anul 747 î.C., pare să fi trezit între cele două triburi principale rivalități mai vechi (cf. deja Gen 48,14; Jud 6,35; 8,1). Probabil, aici este o aluzie la revolta lui Pècah (care se sprijină pe Galaad, din care făcea parte Manàse: 2Rg 15,25) împotriva lui Pecahía (și acesta din urmă, probabil era din Gad: 2Rg 15,17.22) în anul 736 î.C.
și amândoi sunt împotriva lui Iúda.
Cu toate acestea,
mânia Domnului nu se potolește
și brațul lui este încă întins. #Lc 1,78; Mt 4,16; Ef 5,14 #26,15 #Ps 4,8 #7,14; Lc 2,11; In 3,16 #Ps 110,2 #2Sam 7,16 #5,19 #Prov 16,18 #7,16 #Ier 4,8 #31,1; Sof 1,6 #28,7; Lam 2,14 #Ier 14,16 #33,11-12; Iac 3,6 #3,5; Mih 7,5-6 #7,1
Currently Selected:
Isaia 9: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași