Matei 12
12
Spicele și ziua Sabatului
1Iisus, în ziua de Sabat,
De ucenicii Săi urmat,
Un lan de grâu a străbătut;
Iar ucenici-au început
De-au smuls spice și le-au mâncat.
2Când Farisei-au observat
Lucrul acesta, la Iisus,
S-au dus, degrabă, și I-au spus:
„Știi, oare, ce s-a întâmplat,
În ziua asta, de Sabat?
Discipoli-ți au săvârșit
Un lucru neîngăduit!”
3Iisus răspunse: „N-ați văzut
Ceea ce David a făcut
Atuncea când a flămânzit?
4Fără a-i fi îngăduit,
Pâinile-acelea le-a mâncat –
Tocmai pe-acelea le-a luat –
Aflate-n Casa Domnului
Spre punere-naintea Lui,
Deși doar preoții puteau
Ca să le ia, căci drept aveau.
5Din Lege, încă, n-ați aflat
Cum că Sabatul e călcat,
În Templu, de preoți? Știați?
Și totuși, sunt nevinovați.
6Aici, însă, e Unul care
E – decât Templu – mult mai mare.
7De-ați fi știut – Eu Mă gândesc –
Ce-a însemnat „Milă voiesc,
Nu jertfă”, n-ați mai fi vorbit
Astfel, și n-ați fi osândit
Pe-acești sărmani nevinovați.
8Acuma, vreau ca să aflați
Faptul că Fiul omului,
E Domn și al Sabatului!”
Omul cu mâna uscată
9Iisus, în urmă, a plecat
Și-n sinagogă a intrat.
10Era acolo-n acea dată,
Un om ce-avea mâna uscată.
Ei – Fariseii – ca să poată,
Pe Domnul, vinovat să-L scoată,
Cu vicleșug, L-au întrebat:
„Ce crezi, în ziua de Sabat,
E-ngăduit să Te-ostenești,
Bolnavii să-I tămăduiești?”
11„Cine-i omul acela care” –
A zis Iisus – „de-o oaie are,
Și de cumva, s-a întâmplat
Să-i cadă-n ziua de Sabat,
În groapă, să n-o scoată-afară?
12Spuneți-Mi voi, atuncea, dară:
Omul nu e mai prețuit
Decât e oaia?… Negreșit,
Poți face bine, în Sabat.”
13Apoi, pe-acel om, L-a chemat
Și-a zis: „Întinde-ți mâna!” El,
A-ntins-o, și-a ajuns la fel
Ca cealaltă – s-a vindecat –
14Iar Fariseii L-au lăsat;
Afară, după ce-au ieșit,
Să-L piardă, ei s-au sfătuit.
Iisus Robul Domnului
15Iisus, ca unul ce știa
Pe fiecare ce gândea,
Din locu-acela, a plecat.
Multe noroade L-au urmat.
Pe mulți, El i-a tămăduit
16Și, înadins, le-a poruncit
Să nu Îl facă cunoscut,
Până când tot va fi făcut
17Spre-a se-mplini ce a fost scris
Și prin Isaia este zis:
18„Iată, Acesta-I Robul Meu,
Pe care-acum L-am ales Eu.
El este Fiul Preaiubit.
În El, sufletu-Mi a găsit
Plăcerea. De aceea, Eu
Torn, peste El, din Duhul Meu.
El va vesti, Neamurilor,
Sosirea judecății lor.
19Cu nimeni, nu se va certa;
Pe uliți, nu-I va asculta
Nimenea glasul; de cumva,
20O trestie afla-se-va,
Cari este ruptă, n-o va frânge.
Fitilul fumegând, nu-l stinge,
Ci face tot ce trebuiește,
Pân’ judecata biruiește;
21Iar Neamurile, de pe lume,
Nădejde au, în al Său Nume.”
Îndrăcitul mut și orb – Păcatul împotriva Duhului Sfânt
22Un om – mut, orb și îndrăcit –
A fost adus. Tămăduit,
Omul acela a plecat,
23De la Iisus. S-au minunat
Noroadele, de-așa ceva,
Și-au zis: „Acesta, nu cumva,
E chiar al lui David fecior?”
24Mulți Farisei, la rândul lor,
Au spus: „Omul Acesta poate,
Cu Belzebul, dracii, a-i scoate –
Desigur, doar cu domnul lor!”
Atuncea, Fariseilor,
25Iisus le-a zis: „O-mpărăție,
Când dezbinată o să fie
În contră-i, fi-va pustiită.
De-asemeni, fi-va nimicită
Cetatea, casa dezbinată,
Și împotrivă-și ridicată.
26Satan, când pe Satan l-a dat
Afară, este dezbinat
Și-atunci, a lui împărăție
Nu va putea să se menție.
27De scot Eu, cu Satan, vreun drac,
Atunci, ai voștri fii, cum fac?
De-aceea, ai voștri feciori
Fi-vor ai voști’ judecători.
28Dar, dacă dracii, îi scot Eu,
Având Duhul Lui Dumnezeu,
E semn că-mpărăția Lui –
Împărăția Domnului –
La voi, acuma, a venit.
29Cum fi-va, oare, jefuit
Cel tare, când e atacat,
Dacă, întâi, n-a fost legat?
30Cel care nu este cu Mine,
E împotriva Mea, iar cine
N-a strâns cu Mine, dovedește
Că el, de fapt, doar risipește.
31Iată, vă spun: orice păcat,
Să știți că are-a fi iertat
Și orice hulă, omului.
Hula-mpotriva Duhului,
În veci, însă, nu e iertată.
32Oricine spune-va, vreodată,
Ceva-mpotriva Fiului,
Iertat e de păcatul lui.
Nicicând, însă, nu e iertat
Cel ce-a vorbit necugetat –
Potrivnic Duhului Cel Sfânt –
De către Tatăl, pe pământ.
33Așa că, ascultați ce spun:
Ori sunteți pomi cu rodul bun,
Sau sunteți pomi cu rodul rău!
Știm pomul, după fructul său.
34Pui de năpârci! Cum să puteți,
Voi, lucruri bune, să spuneți,
Când sunteți răi? Cunoscut este
Faptul, că gura vă vorbește
Doar din al inimii prinos.
35Deci, omul bun are de scos,
Din inimă, doar lucruri bune,
Iar cel rău are să adune
Doar răutăți. Răspunzător,
36De-orice cuvânt neroditor –
Care a fost rostit vreodată –
Omul va fi la judecată.
37Din vorbele ce le-ai rostit,
Vei fi iertat sau osândit.”
Minunea cu prorocul Iona
38Atunci, unii din cărturari
Și dintre Fariseii cari
Erau acolo, cu Iisus,
Cuvântul l-au luat și-au spus:
„Învățătorule! Noi vrem,
Un semn de-al Tău, ca să vedem!”
39„Un semn Îmi cere, așadar,
Un neam viclean și preacurvar” –
A zis Iisus – „de-aceea el
O să primească dar, astfel,
Semnul lui Iona, negreșit;
Căci Iona-i cel ce-a prorocit
Când la Ninive-orice ființă
Se-ntoarse către pocăință.
40Așa cum Iona, altădat’
În burta chitului a stat,
La fel, și Fiul omului,
În inima pământului,
Trei zile și trei nopți, va sta.
41Când va veni judecata,
Bărbații din Ninive vor
Ședea, lângă acest popor,
Cari n-a vrut să se pocăiască
Și, astfel, o să-l osândească;
Fiindcă ei s-au pocăit
Atunci când Iona le-a vorbit,
Și-acum, aici, e Unul care
E, decât Iona, mult mai mare.
42Regina de la miazăzi
Se va scula în acea zi,
Lângă ăst neam. Asemenea,
Îl va învinui și ea,
Căci dintr-un capăt de pământ,
Pentru-al lui Solomon cuvânt –
Când auzit-a ce se spune
Despre a lui înțelepciune –
Să îl asculte, a venit.
Voi, însă, nu v-ați pocăit,
Deși aici, e Unul care
E, decât Solomon, mai mare.
43Când necuratul a ieșit
Din omul ce l-a găzduit,
Un timp, doar prin pustiu va sta
Voind, odihnă, a căta.
Însă, pentru că n-o găsește,
44Să se întoarcă, se gândește,
În casa din care-a ieșit.
Dar când s-a-ntors, ce a găsit?
A găsit casa măturată,
Împodobită și curată.
45El, șapte duhuri, o să ia,
Care vor fi asemenea
Cu el, sau poate chiar mai rele.
Va reveni-nsoțit de ele,
Și-n casă au să locuiască.
Are să se-nrăutățească
A gazdei stare, de-astă dată
Fiind mai rea ca prima dată.
Cu acest neam viclean, mișel,
Se va-ntâmpla-n acelaș’ fel”.
Mama și frații lui Iisus
46Iisus vorbea norodului,
Când mama și cu frații Lui
Sosiră-n acel loc. Stăteau
Și un prilej bun căutau,
De a-I vorbi. La El s-a dus,
47Atuncea, cineva și-a spus:
„Cu ai Tăi frați, mama Ta vine
Și să vorbească-ar vrea, cu Tine.”
48Iisus, însă, l-a întrebat,
Pe omul care L-a-nștiințat:
„Mamă și frați, cine-Mi sunt, oare?”
49Apoi, Se ridică-n picioare;
Privind în jur, mâna a-ntins;
Într-un gest larg, El i-a cuprins,
Pe ucenici, și zise: „Ei,
Mamă, Îmi sunt, și frați! Toți cei
50Ce fac voia Tatălui Sfânt,
Mamă, surori și frați Îmi sânt!”
Currently Selected:
Matei 12: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca