YouVersion Logo
Search Icon

Leviticul 19

19
Felurite legi ca tâlcuire a poruncilor
1Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
2„Tu, fiilor lui Israel,
Să le vorbești, în acest fel:
„Fiți sfinți, precum sfânt sunt și Eu,
Eu Domnul, al vost’ Dumnezeu.
3Iată, Eu mai voiesc apoi,
Ca fiecare dintre voi,
Pe maică-sa să o cinstească
Și pe-al său tată; să păzească,
Neîncetat, Sabatul Meu.
Sunt Domnul, al vost’ Dumnezeu!”
4Iată ce vă mai spun acum:
„Să nu vă-ntoarceți, nicidecum,
Spre idoli și să nu-ncercați
Să faceți dumnezei turnați!
Eu sunt al vostru Dumnezeu,
Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”
Porunci privitoare la jertfa de mulțumire
5„Voi trebuie să aveți știre
Că jertfa pentru mulțumire
Ce o aduceți Domnului,
Trebuie-a fi pe voia Lui,
Căci numai astfel pregătită,
Ea va putea a fi primită.
6Să știți că jertfa ce-a fost dată,
Atuncea trebuie mâncată –
În ziua-n care s-a adus,
Și-adoua zi. Ce e în plus –
Deci ceea ce nu s-a mâncat –
A treia zi, va fi luat
Și dusă fi-va, într-un loc,
Căci trebuie arsă, în foc.
7Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Ca să mănânce cineva,
A treia zi, din ea, pot spune,
Că ăst fapt e o urâciune,
Iar jertfa ce-a fost dăruită,
De către Domnul nu-i primită.
8Omul care-a mâncat din ea,
O mare vină va avea
Și-și va purta al său păcat,
Căci ceea ce a închinat
Lui Dumnezeu, a necinstit;
De-aceea, fi-va nimicit
Din mijlocul poporului.
9Când, după voia Domnului,
În țară, voi o să intrați,
Atunci când o să secerați
Holdele-aflate pe câmpie,
Eu vreau ca orice om să știe
Că trebuie, un colț, lăsat –
Mereu, din câmp – nesecerat;
Iar spicele de pe ogor
Care, după secerător,
Rămas-au, strânse să nu fie,
Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie.
10Nici strugurii – de-asemenea –
Care, în vii, vor rămânea –
După cules – să nu-i luați;
Nici boabe, să nu adunați,
Din cele care au căzut
De pe ciorchini, căci e știut
Că ele trebuiesc lăsate
Acolo, spre a fi aflate
De cei care, în urmă, vin:
Deci de sărac și de străin.
Eu sunt al vostru Dumnezeu,
Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
11Să vă feriți să nu furați;
Nu vă mințiți, nu vă-nșelați
Unii pe alții. Vă păziți
12Ca, strâmb, să nu mărturisiți –
Când pe-al Meu Nume, voi jurați –
Ca să n-ajungeți vinovați
Că necinstiți Numele Meu,
Căci sunt al vostru Dumnezeu
Și totodată, Domnul sânt!
13Cât veți trăi pe-acest pământ,
Pe-al vost’ aproape, vă feriți
Ca nu cumva să-l asupriți
Și de asemeni, nimenea,
Nimic, cu sila, să nu-i ia.
Partea ce-i este datorată
Celui tocmit cu ziua, dată
Va trebui atunci să fie –
Nu așteptați deci, ca să vie
A doua zi, ca să-l plătiți.
14De rău, pe surd, să nu-l vorbiți.
Să nu îi puneți, orbului,
Vreo piedică, în calea lui –
Știind că n-are să o vadă –
Și să îl faceți ca să cadă.
Teamă s-aveți de Dumnezeu,
Căci eu sunt Domnul, tot mereu.
15Să nu faceți, la judecată,
Vreo nedreptate, niciodată:
Pe cel sărac, să nu-l priviți
La față, ca să-i părtiniți,
În schimb, pe toți aceia cari
Sunt dintre oamenii cei mari;
După dreptate, căutați,
Pe toți ca să îi judecați.
16Să nu bârfești, căci este rău.
Să nu-ți ucizi seamănul tău.
Eu, Domnul, sunt. Să te ferești
17Ca, fratele, să-ți pizmuiești
În inimă-ți, căci este rău.
Să-l mustri pe seamănul tău,
Făr’ să te-ncarci cu-al său păcat,
Din pricină că l-ai mustrat.
18Nu fi, nicicând, răzbunător,
Pe cei ce-s din al tău popor.
De-asemenea, ia seama bine:
Așa cum te iubești pe tine,
Pe-al tău aproape, să-l iubești
Și tot așa să-l prețuiești.
Eu, Domnul, sunt. Legile Mele,
19Să le păziți. Vegheați, la ele!
Să nu împreunați dar vite,
Din două soiuri diferite.
Semințele care nu sânt
De-același fel, pe-al vost’ pământ,
Nicicând, să nu le semănați.
De-asemenea, să nu purtați
Nici haine care sunt lucrate
Din două fire-mpreunate.
20Atunci când întâmpla-se-va
Ca să se culce cineva,
Cu o femeie dovedită
Că este roabă – logodită
Cu altul – și la acea dată,
Ea nu a fost răscumpărată
De tot și n-a fost slobozită,
Roaba să fie pedepsită.
N-o pedepsiți numai pe ea,
Ci și pe el, de-asemenea.
Însă, atenți voiesc să fiți:
Cu moartea, să nu-i pedepsiți,
Pentru că ea e înrobită,
Nefiind, încă, slobozită.
21El să aducă, Domnului,
O jertfă, pentru vina lui.
Cu un berbec, are să vină,
La cort, ca jertfă pentru vină.
22Preotul, prin a sa menire,
Are să facă ispășire –
Pentru păcatul săvârșit –
Cu-acel berbece dăruit
Jertfă de vină și, iertat,
Astfel, va fi al său păcat.
23În țară, când aveți să fiți,
Pomi roditori, o să sădiți
Și toate fructele din jur,
Ca netăiate împrejur,
Să le priviți, trei ani apoi.
Să nu mâncați, din ele, voi.
24Abia-n anul al patrulea,
Roadele toate să se ia
Și să se-nchine Domnului,
Ca laudă adusă Lui.
25Nu veți mânca fructele-acele,
Nici în al cincilea an; ele,
Atunci, au să se înmulțească
Și tot mai mult au să sporească.
Eu sunt al vostru Dumnezeu,
Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
26Nimic – cu sânge – nu mâncați;
Nici să ghiciți, nu încercați
Voi, după vârcolaci, nicicând;
Nici după nori, pe cer, umblând.
27Părul – aminte să luați –
Rotund, în colțuri, nu-l tăiați.
Barba – în colț – să nu se radă.
28Nici tăieturi să nu se vadă
În carnea voastră încrustate,
Pentru vreun mort. Slove săpate,
În pielea voastră, nu purtați
Căci Eu sunt Domnul – nu uitați!
29Fata, să nu ți-o necinstești
Vrând, curvă, să o dăruiești,
Ca nu cumva, țara să fie
Ajunsă loc pentru curvie,
Umplută de fărădelegi.
30Păziți-Mi ale Mele legi!
Sabatul Meu, să îl păziți!
De-asemenea, să Îmi cinstiți,
Mereu, locașul Meu cel sfânt,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
31Luați cu toți dar, bine seamă:
Nu-i căutați pe cei ce cheamă
Duhul acelor ce-s pieriți!
La vrăjitori, sunteți opriți
De-a merge, ca să-i întrebați,
Ca nu cumva să vă spurcați
Cu ei apoi. Domnul, sunt Eu
Și sunt al vostru, Dumnezeu.
32În fața perilor albiți,
Să te ridici. Să îi cinstiți
Pe cei ce sunt bătrâni, mereu.
Teamă să ai de Dumnezeu,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.
33Când vine, pe al vost’ pământ,
Un om străin să locuiască –
În țara voastră să trăiască –
Voi, nu cumva, să-l asupriți.
34Cu el, va trebui să știți
Să vă purtați ca și cu cel
Cari este băștinaș. La fel,
Va trebui să îl iubiți,
Precum pe voi vă îndrăgiți
Căci în Egipt, ați fost la fel:
Robi și străini, cum e și el.
Eu sunt al vostru Dumnezeu
Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
35Nu săvârșiți dar, niciodată,
Voi, nedreptăți, la judecată,
Când în lungime măsurați,
Când greutatea o-ncercați,
Sau poate-atunci când vi se cere
Să măsurați vreo încăpere.
36De-asemenea, voiesc să știți
Că tot ceea ce folosiți –
Cumpene, greutăți și-apoi
Efe#19:36 Efa-i măsura anumităLa cereiale folosită,Pentru că e destul de mare: Cam 20 de litri are. și hine ce-aveți voi –
Vor trebui drepte să fie,
Așa precum Îmi place Mie.
Eu sunt al vostru Dumnezeu
Și Eu sunt Domnul. Numai Eu,
Din al Egiptului ținut,
V-am scos și, liberi, v-am făcut.
37Neîncetat, atenți să fiți,
Poruncile-Mi se le-mpliniți.
Să Îmi păziți legile Mele
Și să umblați, mereu, în ele,
Cât veți trăi pe-acest pământ,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.”

Currently Selected:

Leviticul 19: BIV2014

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy