Ioan 19
19
Iisus este dat în mâinile Iudeilor
1Apoi, Pilat, ostași a pus,
Ca să Îl bată, pe Iisus.
2Ei, o cunună-au împletit,
Din spini, și L-au împodobit
Cu ea. O haină, au luat,
De purpură; L-au îmbrăcat
3Și-apoi, în față-I, se-nchinau
Și „Plecăciune” – Îi spuneau –
„Mare-mpărat, peste Iudei!”,
Iar fiecare dintre ei,
Pe rând, cu palma, L-au lovit.
4Pilat, afară, a ieșit
Și-a zis Iudeilor: „Vă spun,
Că nici o vină, n-am să-I pun,
În seamă, omului Acel –
Eu, vină, nu găsesc, în El!
Deci, înăuntru-am să mă duc
Și-apoi, la voi, am să-L aduc.”
5În purpură-mbrăcat, Iisus –
Și-ncoronat cu spini – adus
A fost afară, iar Pilat,
„Da! Iată omul!” – a strigat.
6Când preoții cei mai de seamă
Și-aprozii lor – de bună seamă –
Strigară, de cum L-au zărit,
„Iisus să fie răstignit!”,
7„Luați-L voi!” – zise Pilat –
„Căci, nici o vină, n-am aflat,
În El!” Iudei-au spus apoi:
„O Lege, însă, avem noi
Și, după Lege, omu-Acel
E vrednic ca să moară! El,
Pe Sine, S-a făcut, mereu,
Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”
8Auzind vorba lor, Pilat,
De frică, s-a cutremurat.
9S-a-ntors apoi, încă odată,
În sala pentru judecată,
Ca să-L întrebe, pe Iisus:
„De unde vii?” Dar El n-a spus
Nici un cuvânt. Atunci, Pilat,
10Uimit, din nou, a întrebat:
„Nu vrei ca să vorbești, cu Mine?
Eu am putere, peste Tine!
De vreau, pot să Te răstignesc,
Sau pot ca să Te slobozesc!”
11„Nici o putere, n-ai avea” –
I-a zis Iisus – „asupra Mea,
Dacă ea nu ți-ar fi fost dată,
De sus, de către al Meu Tată.
Cel care-n mâna ta M-a dat,
A săvârșit un greu păcat!”
12De-atunci, Pilat, necontenit,
Cătă un mijloc potrivit
Să Îi dea drumul. Nu voiau,
Însă, Iudeii, și-i strigau:
„Dacă-i dai drumul, omului
Acestuia, Cezarului,
Nu-i ești prieten! Orișicine
Se face împărat, pe sine,
Nu este al Cezarului
Prieten, ci dușmanul lui!”
13Când auzi Pilat, ce-au spus,
L-a scos afară, pe Iisus,
Și-n jilțul de judecător,
S-a așezat, tremurător,
În locul care s-a numit,
Atunci, cu „Pietre pardosit” –
Care, „Gabata”, se numește,
De-i tălmăcit în evreiește.
14Era în ziua Pregătirii
De Paște; după mersul firii,
Era ceasul al șaselea.
Către mulțimea ce ședea
În fața lui, privea Pilat.
„Iată-l pe-al vostru Împărat!”
A zis, apoi, către Iudei.
15„Să-L răstignești!”– strigară ei.
„Voi vreți, pe-al vostru Împărat,
Să-L răstignesc?” – zise Pilat.
16Preoții mari spuseră: „Dar,
Împărat, numai pe Cezar,
Noi îl avem!” Atunci, Pilat,
În a lor mână, L-a lăsat,
Iar ei, îndată, s-au grăbit
Să-L ducă spre-a fi răstignit.
Răstignirea
17Iisus, cu crucea-I, a suit
Pe-al „Căpățânii” deal – numit
„Golgota”, în vorbirea lor,
Aceea a Iudeilor.
18Acolo-a fost crucificat;
Alăturea, I-au ridicat
Și doi tâlhari. În mijloc pus –
Între tâlhari – a fost Iisus.
19Pilat puse o însemnare,
Pe crucea lui Iisus, pe care,
Scrisese: „Iisus, Împărat,
Peste Iudei”. Mulți au urcat,
20Pe deal – fiind lângă cetate,
Crucile-acelea, ridicate –
Și au văzut că-n evreiește,
În latinește și grecește,
Pe crucea lui Iisus, s-a scris.
21Atunci, preoții mari au zis,
Nemulțumiți, către Pilat:
„De ce ai scris tu, „Împărat,
Peste Iudei”? Nu-i bine scris!
Ci tu scrie căci El a zis
Că „Eu sunt marele-mpărat,
Peste Iudei, încoronat”.”
22„Ceea ce-am scris, rămâne scris!”,
Iudeilor, Pilat le-a zis.
23După ce fost-a răstignit
Iisus, ostași-au împărțit
Hainele Sale, fiecare
Luând a patra parte, care –
De drept – pe un soldat, venea.
Cămașa-I, pentru că n-avea
Nici urmă de vreo cusătură –
Fiindcă dintr-o țesătură
Întreagă era ea, de sus
Și până jos – ostași-au spus:
24„Păcat e să o sfâșiem.
Haideți, mai bine, să punem
Sorții s-aleagă între noi,
Cui să-i rămână ea, apoi.”
În acest fel, s-a împlinit
Scriptura care-a glăsuit:
„Și-au împărțit hainele Mele –
Cămașa a rămas, din ele,
Și-au pus sorții să-l hotărască,
Pe cel care-o s-o dobândească”.
25În deal, la crucea lui Iisus,
Dintre femei, doar trei s-au dus:
Maria – mama Domnului –
Cu sora ei – soția lui
Clopa – chemată tot Maria,
Precum și cealaltă Maria –
Zisă și Magdalina. Când,
26Iisus Își văzu mama stând
Cu ucenicul Său iubit,
La poala crucii, i-a vorbit:
„Femeie, iată fiul tău!”,
27Iar către ucenicul Său,
A zis: „Iat-o pe mama ta!”,
Iar ucenicul acesta
O și luă, din acel ceas,
La el, unde a și rămas.
28Iisus – știind că s-a sfârșit
Totul, dar trebuie-mplinit
Ce-a zis Scriptura – a strigat:
„Mi-e sete!” Grabnic, au luat
29Ostași-un băț – un ram adus,
Dintr-un isop – și-n el, au pus,
Iute-un burete, înmuiat
Bine-n oțet, din vasu-aflat
Acolo, pentru-așa ceva.
A-nălțat bățul cineva,
La gura lui Iisus, iar El,
30Când a gustat oțetu-acel,
Strigă: „Acum, totu-i sfârșit!”,
A plecat capul și-a murit.
Moartea lui Iisus dovedită
31Acestea fost-au întâmplate,
În ziua Pregătirii, toate,
Urmând, apoi, un nou Sabat.
Iudeii, toți, s-au agitat
Ca nu cumva, în timpul lui,
Pe cruci, pe coama dealului,
Trupuri să zacă, atârnate.
Atunci, gloatele adunate,
Au mers, degrabă, la Pilat
Și, să zdrobească, l-au rugat,
Fluierele picioarelor,
Tuturor răstigniților,
Să-i dea, apoi, jos, de pe cruce,
La groapă, să îi poată duce.
32Soldați-ntâi, tâlharilor,
Fluierele picioarelor,
33Le-au sfărâmat; când au venit
Și au văzut că a murit
Iisus, în pace, L-au lăsat.
34Doar un ostaș a ridicat,
O suliță, și I-a străpuns
Coasta, iar – din locul împuns –
Apă și sânge au ieșit.
35Acest fapt e adeverit
De-acela care l-a văzut –
El este demn de-a fi crezut:
Tot ce a spus, e-adevărat,
Căci știe ce s-a întâmplat
Acolo, și-adevăr rostește;
Iar prin aceasta, urmărește
Ca voi, acuma, să puteți,
Tot ce s-a zis, ca să credeți.
36Așa, ceea ce au vestit
Scripturile, s-a împlinit:
„Un os, nu Îi va fi sfărmat”.
37În altă parte-a arătat
Scriptura: „Iată, au ajuns
Să vadă pe cine-au împuns”.
Îngroparea lui Iisus
38Un om, cari Iosif s-a numit
Și-n Arimatia-a locuit,
Să-l roage – pe Pilat – s-a dus,
Să îi dea trupul lui Iisus.
Era și Iosif, ucenic
Al lui Iisus, însă, nimic –
Pe față – nu destăinuia,
Căci, de Iudei, el se temea.
Când învoire a primit,
De la Pilat, el a venit
Și-a luat trupul lui Iisus,
39Iar Nicodim, iute-a adus
Un fel de-amestec aromat,
Ce-l foloseau la-mbălsămat.
Această amestecătură –
Pe care, cei doi o avură –
Era aproape către-o sută
De litri și era făcută
Din smirnă și aloe, care
Se foloseau la-nmormântare.
Pe acest om – pe Nicodim –
La începuturi, îl găsim,
Noaptea, când – pe ascuns – mergea
Și, cu Iisus, se întâlnea.
40Al lui Iisus trup, au luat –
Cei doi – și l-au înfășurat
În pânză-apoi, de in, curată,
Care fusese-nmiresmată,
Precum era datina lor,
Adică, a Iudeilor.
41Acolo unde, răstignit,
A fost Iisus, ei au găsit –
Într-o grădină-apropiată –
Un mormânt nou, ce, niciodată,
Nu mai fusese folosit.
42Din pricină că s-au grăbit –
A Pregătirii zi sosise,
Iar timpul, mereu, îi zorise –
Locul fiind apropiat,
Cei doi discipoli au luat
Trupul și la mormânt l-au dus,
În el, să-L pună, pe Iisus.
Currently Selected:
Ioan 19: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca