Geneza 1
BVA
1
1La început(ul creării Universului), Dumnezeu a făcut cerul și(, în cadrul lui,) pământul. 2Inițial, pământul era fără (o) formă (bine definită). Nu exista nimic pe el; și în timp ce Spiritul lui Dumnezeu se mișca deasupra apelor lui adânci, acestea erau în întuneric. 3Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și astfel a fost creată lumina. 4Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și a despărțit-o de întuneric. 5El a numit lumina „zi”, iar întunericul, „noapte”. Astfel a existat (prima) seară, după care a urmat o dimineață – (fusese) prima zi. 6Apoi Dumnezeu a zis: „Să fie un spațiu între ape care să facă o separare între ele!” Și exact așa s-a întâmplat. 7Dumnezeu a făcut ca acest spațiu creat să facă apele să existe unele sub el, iar altele deasupra lui. 8Dumnezeu a numit acest spațiu, „cer”. Astfel a (mai) trecut o seară și apoi a venit o (altă) dimineață – (fusese) ziua a doua. 9Apoi Dumnezeu a zis: „Să se strângă apa de sub cer într-un singur loc, ca să apară suprafețele uscate!” Și s-a întâmplat exact așa cum a zis El. 10Dumnezeu a numit acele suprafețe uscate, „pământ”, iar mulțimea apelor – mări. El a constatat că aceste lucruri (create) erau bune. 11Apoi Dumnezeu a zis: „Pământul să producă vegetație. Aceasta să fie formată din plante (de mici dimensiuni) care fac semințe conform speciei lor și din pomi cu fructe specifice speciei lor, care să aibă în ele semințe!” Și așa s-a întâmplat. 12Pe pământ a apărut vegetație formată din iarbă cu semințe specifice ei și pomi fructiferi care au semințe în fructul pe care îl produc – conform speciei lor. Dumnezeu a constatat că (și) acest lucru era bun. 13Astfel a (mai) fost o seară și apoi o dimineață – (trecuse) a treia zi. 14Apoi Dumnezeu a zis: „Să existe niște lumini în spațiul cerului. Acestea să despartă ziua de noapte și să aibă funcția de puncte de reper pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani. 15Aceste lumini să existe în cer, de unde să lumineze pământul!”. Și exact așa s-a întâmplat. 16Dumnezeu a făcut două mari surse de lumină. Cea mai mare dintre ele a fost creată pentru perioada de zi; iar cealaltă, mai mică, a fost (făcută) pentru noapte. El a creat, de asemenea, și stelele. 17Dumnezeu a pus aceste corpuri în spațiul cerului, pentru ca ele să ofere lumină pământului, 18să guverneze ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a constatat că (și) aceste lucruri erau bune. 19Astfel a (mai) fost o seară și apoi o dimineață – (trecuse) a patra zi. 20Apoi Dumnezeu a zis: „Să fie în ape abundență de viețuitoare; iar în atmosferă să existe păsări care să zboare deasupra pământului!” 21Astfel a creat Dumnezeu vietățile care trăiesc și se deplasează în mediul acvatic: atât peștii mari, cât și celelalte viețuitoare care sunt din abundență în ape – fiecare având specificul lor, conform speciei. El a mai creat tot atunci și orice pasăre care există, diferită de celelalte prin caracteristicile speciei ei. Dumnezeu a constatat că (și) existența acestor ființe era un lucru bun. 22Apoi El le-a binecuvântat, zicând: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor. La fel să se întâmple și cu păsările care există pe pământ!” 23Astfel a (mai) fost o seară și apoi o dimineață – (fusese) a cincea zi. 24Apoi Dumnezeu a zis: „Să producă pământul viețuitoare de diferite specii – atât animale domestice și reptile, cât și animale sălbatice!” Și exact așa s-a întâmplat. 25Astfel a creat Dumnezeu diferitele specii ale animalelor sălbatice, ale animalelor domestice și ale reptilelor de pe pământ. El a constatat că (și) crearea acestora era un lucru bun. 26Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om conform specificului Nostru și care să semene cu Noi. Astfel, el să fie stăpânul peștilor mării, al păsărilor care zboară pe cer, al animalelor domestice, al întregului pământ și al tuturor reptilelor care îl populează!” 27Dumnezeu l-a creat pe om conform specificului Său, făcându-l asemănător cu El Însuși. Atunci când l-a creat, l-a conceput să existe (de la început) ca bărbat și femeie. 28Dumnezeu i-a binecuvântat, zicându-le: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul (cu urmașii voștri) și subordonați-vi-l! Astfel, să fiți stăpâni ai peștilor mării, ai păsărilor care zboară pe cer și ai oricărei vietăți care se mișcă pe pământ”. 29Dumnezeu le-a (mai) zis: „Să știți că v-am dat ca hrană orice plantă care crește pe suprafața pământului și care produce semințe – inclusiv pomii ai căror fructe produc semințe. 30Iar tuturor animalelor sălbatice, tuturor păsărilor și tuturor celorlalte vietăți care se mișcă pe pământ, le-am dat ca hrană toată iarba verde!” Și exact așa a fost. 31Dumnezeu a privit la tot ce făcuse; și a remarcat că toate erau foarte bune. Astfel a fost (încă) o seară și apoi o dimineață – (trecuse) a șasea zi.

Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

Learn More About Biblia în Versiune Actualizată 2018