YouVersion Logo
Search Icon

Psalmii 35

35
Psalmul 35
Al lui David
1Războiește-Te, Doamne, cu împotrivitorii mei!
Luptă-Te cu cei ce se luptă cu mine!
2Ia scutul și pavăza
și ridică-Te, ca să-mi vii în ajutor!
3Folosește-Ți sulița și lancea
împotriva celor ce mă urmăresc!
Spune sufletului meu:
„Eu sunt scăparea ta!“.
4Să fie rușinați și umiliți
cei ce încearcă să-mi ia viața!
Să dea înapoi, să fie făcuți de rușine
cei ce-mi plănuiau răul!
5Să fie ca pleava luată de vânt
și să-i alunge Îngerul Domnului!
6Întunecoasă și alunecoasă să le fie calea,
iar Îngerul Domnului să-i urmărească!
7Căci, fără temei, mi-au întins un laț pe ascuns;
fără motiv au săpat o groapă sufletului meu.
8De aceea, să-i ajungă prăpădul pe neașteptate
și să fie prinși în lațul pe care mi l-au întins pe ascuns;
să cadă în el în timpul prăpădului!
9Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul,
se va veseli pentru că a fost eliberat.
10Toate oasele mele vor zice:
Doamne, cine este ca Tine,
Care să-l salveze pe cel sărac de cel mai tare decât el,
pe cel sărac și pe cel nevoiaș – de jefuitorul lui?“.
11Niște martori violenți se ridică
și mă întreabă ceea ce nu știu.
12Astfel, ei îmi răsplătesc binele cu rău
și îmi pustiesc sufletul.
13Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam în haine de jale
și îmi smeream sufletul prin post.
Iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14umblam ca pentru un prieten,
ca pentru un frate al meu.
Ca unul care-și bocește mama,
mă aplecam de întristare.
15Dar, când mă împiedic eu, ei se bucură și se adună;
se adună împotriva mea fără să știu;
ei sfâșie și nu se opresc.
16Ca niște bufoni batjocoritori
scrâșnesc din dinți împotriva mea.
17Stăpâne, cât vei mai privi?
Scapă-mi sufletul de pustiirile lor,
și prețioasa mea viață – de puii aceștia de lei!
18 Apoi Îți voi mulțumi în adunarea cea mare,
Te voi onora în mijlocul unui popor fără număr.
19Să nu se bucure cei ce mă dușmănesc pe nedrept
și să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!
20Căci ei nu vorbesc de pace,
ci plănuiesc înșelătorii
împotriva oamenilor liniștiți din țară.
21Își deschid larg gura împotriva mea, zicând: „Ha! Ha!
Ochii noștri și-au văzut dorința împlinită!“.
22 Doamne, Tu ai văzut! Nu tăcea!
Stăpânul meu, nu Te depărta de mine!
23Trezește-Te, scoală-Te pentru apărarea mea,
pentru cauza mea, Dumnezeul și Stăpânul meu!
24Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu!
Nu-i lăsa să se bucure de necazul meu!
25Să nu zică în inima lor: „Ha! Ni s-a împlinit dorința!“.
Să nu zică: „L-am înghițit!“.
26Să fie făcuți de rușine și umiliți
cei ce se bucură de necazul meu!
Cu rușine și cu dezonoare să se îmbrace
cei ce se ridică împotriva mea!
27Să strige de bucurie și să se veselească
cei ce găsesc plăcere în dreptatea mea,
cei ce spun întotdeauna:
„Mărit să fie Domnul
Care dorește pacea#35:27 Ebr.: șalom, un termen cu o arie semantică largă. El poate fi tradus cu pace, bine, sănătate, bunăstare. slujitorului Său!“.
28Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta,
și lauda Ta toată ziua!

Currently Selected:

Psalmii 35: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy