YouVersion Logo
Search Icon

Isaia 26

26
Cântarea lui Iuda
1În ziua aceea, în țara lui Iuda se va cânta această cântare:
„Avem o cetate puternică!
Dumnezeu ne dă mântuirea
ca ziduri și fortificații!
2Deschideți porțile,
ca să intre națiunea cea dreaptă,
care păzește credincioșia.
3Celui ferm în deciziile lui
Tu îi asiguri pacea, da, pacea,
căci se încrede în Tine.
4Încredeți-vă în Domnul pentru totdeauna,
pentru că în Domnul, da, în Domnul,
aveți o Stâncă veșnică!
5Căci El i-a umilit pe cei ce locuiesc pe înălțimi
și a doborât cetatea cea mândră;
a doborât-o la pământ,
a aruncat-o în țărână.
6Ea este călcată în picioare,
de picioarele celui sărac
și strivită sub pașii celor nevoiași“.
7Calea celui drept este netedă,
cărarea celui drept, pe care Tu o netezești, este dreaptă.
8Da, Doamne, umblând pe cărarea poruncilor Tale,
Te așteptăm!
Numele Tău și aducerea-aminte cu privire la Tine
sunt dorința sufletului nostru.
9Sufletul meu tânjește după Tine noaptea
și duhul din mine Te caută dimineața,
căci, atunci când judecățile Tale sunt pe pământ,
locuitorii lumii învață dreptatea.
10 Chiar dacă celui rău i se arată bunăvoință,
el tot nu învață dreptatea;
tot nedrept se poartă, chiar într-o țară unde domnește dreptatea,
și nu privește la măreția Domnului.
11 Doamne, mâna Ta este ridicată,
dar ei n-o văd.
Lasă-i să-Ți vadă zelul pentru poporul Tău și să li se facă rușine!
Lasă ca focul pregătit pentru dușmanii Tăi să-i nimicească!
12 Doamne, Tu vei așeza pacea pentru noi,
căci, într-adevăr, toate lucrările noastre,
Tu le-ai înfăptuit pentru noi.
13 Doamne, Dumnezeul nostru,
și alți stăpâni în afară de Tine au domnit peste noi,
dar noi recunoaștem doar Numele Tău.
14Cei morți nu vor mai trăi,
umbrele nu se vor mai ridica,
fiindcă i-ai pedepsit, i-ai nimicit
și ai distrus toată amintirea cu privire la ei.
15Tu, Doamne, ai înmulțit națiunea;
ai înmulțit națiunea și ai extins toate granițele țării.
Tu ai fost glorificat!
16 Doamne, ei Te-au căutat
când erau în necaz.
Când îi disciplinai,
ei își revărsau geamătul.
17Ca o femeie însărcinată, gata să nască,
și care se zvârcolește și țipă în durerile ei,
așa eram noi înaintea Ta, Doamne.
18Am dat viață, am trecut prin durerile nașterii,
dar am născut vânt.
N-am adus eliberare pe pământ,
iar locuitorii lumii nu sunt născuți.
19Dar morții Tăi vor învia.
Trupul meu mort se va ridica.
Treziți-vă și cântați de bucurie,
cei ce locuiți în țărână!
Căci roua Ta este roua luminilor,
iar pământul va scoate afară umbrele!
20Du-te, poporul meu, intră în camerele tale
și închide ușile după tine!
Ascunde-te pentru câteva clipe,
până va trece indignarea.
21Căci, iată, Domnul iese din Locuința Sa
ca să-i pedepsească pe locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor.
Pământul va arăta sângele vărsat pe el
și nu-i va mai ascunde pe cei uciși.

Currently Selected:

Isaia 26: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy